Nicușor Bancu: „Avem prima şansă în Supercupă, deşi CFR e campioana”. Căpitanul Craiovei ratează duelul care deschide sezonul

Nicușor Bancu: „Avem prima şansă în Supercupă, deşi CFR e campioana”. Căpitanul Craiovei ratează duelul care deschide sezonul
  • Publicat:

Căpitanul Universităţii Craiova, Nicuşor Bancu (29 de ani), spune că recuperarea sa a decurs foarte bine, după accidentarea din ultima etapă a sezonului precedent.

Totuși, el afirmă că nu va putea juca totuşi în primul meci al actualei stagiuni, Supercupa României, pe 10 iulie, ora 20, pe Arena Naţională.

Bancu va fi apt pentru prima etapă a Ligii I, în care oltenii vor întâlni acasă pe FC Argeş.

Nicușor Bancu: „Avem prima şansă în Supercupă, deşi CFR e campioana”. Căpitanul Craiovei ratează  duelul care deschide sezonul

„Bancone” consideră că Universitatea porneşte cu prima şansă în Supercupă, deşi CFR este campioana, dar nu se poate vorbi de o revanşă după finala campionatului pierdută acum un an de olteni pe teren propriu, titlul fiind mult mai important.

„Mai avem trei zile de cantonament, am făcut o pregătire foarte bună, atât eu, separat, cât şi echipa, am văzut şi datele. Pentru Supercupă nu voi fi apt, dar pentru primul meci din campionat cred că voi fi la 80 %, sper să-mi ajut echipa, dar voi aştepta verdictul celor care se ocupă de mine.

Am făcut şi pase cu echipa, nu am nicio durere, sper să fie bine în continuare piciorul. Începutul contează mult. Îi ştiam pe cei care au venit, pe majoritatea, pe Gustavo şi Găman, sunt jucători foarte buni. Supercupa este un trofeu, pornim cu prima şansă, chiar dacă ei sunt campioni, dar nu se poate vorbi de o revanşă pentru finala campionatului de acum un an, fiindcă atunci era vorba de titlu, nu se compară”, a declarat Nicuşor Bancu.

Bancu: „În fiecare an se pune această întrebare, dacă luăm campionatul”

Nicuşor Bancu spune că a venit vremea faptelor la Universitatea Craiova, fiindcă în fiecare an se fac promisiuni de câştigare a titlului, dar echipa dezamăgeşte pe final de sezon.

„În fiecare an se pune această întrebare, dacă luăm campionatul, ne dorim cu toţii, sperăm să spargem gheaţa, nu doar să vorbim, ci să-l şi câştigăm, mai ales că anul trecut am dezamăgit pe final, deşi aveam o şansă foarte mare.

Publicul este al 12-lea jucător pentru noi, câteodată este bine, uneori nu este, dar important este ca fanii să fie acolo, pe stadion. Sperăm să luăm anul acesta două trofee, sau măcar campionatul, fiindcă este cel mai important”, spune căpitanul Universităţii Craiova.

Universitatea Craiova prelungeşte procesul de reînnoire a abonamentelor

Clubul Universitatea Craiova a stabilit ca procesul de reînnoire al abonamentelor pentru sezonul competițional 2021-2022 să se prelungească până sâmbătă, 10 iulie. Abonații din sezonul competițional 2020-2021 își pot reînnoi abonamentele în mod gratuit, fiind necesară doar plata unei taxe de 10 lei, reprezentând costul de procesare și emitere al cardului. Abonații din sezonul competițional 2019-2020 au parte de prețuri preferențiale. Abonaţii din acest sezon vor avea ocazia anul viitor să aleagă noul preşedinte executiv al clubului.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră! Ce i-a putut face ei! Dezvăluiri HALUCINANTE despre ruptura dintre cei doi foști soți
Fosta soție a lui Reghe ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră! Ce i-a putut face…
”Cu ce vă ocupați?”. Răspunsul milionarului din fotbalul românesc a fost ”taxat” imediat
”Cu ce vă ocupați?”. Răspunsul milionarului din fotbalul românesc a fost ”taxat” imediat
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama…
Dumitru Dragomir plasează un pariu cu trei luni și jumătate înainte de FCSB – Manchester United
Dumitru Dragomir plasează un pariu cu trei luni și jumătate înainte de FCSB – Manchester United
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Anunţ în direct! Semnează cu Dinamo: ”Ne batem pentru campionat!” | VIDEO EXCLUSIV
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar vrea șterse! Mulți au rămas uluiți de transformarea ei
Cum arăta Ramona Olaru când a debutat prima dată în televiziune. Imaginile pe care le-ar vrea șterse! Mulți au rămas…
Cutremur în showbiz! Fosta soție a lui Reghecampf ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră!
Cutremur în showbiz! Fosta soție a lui Reghecampf ar fi intrat peste Dan Alexa și iubita lui, în cameră!
Adevăratul motiv pentru care Mircea Lucescu a revenit pe banca naţionalei României:
Adevăratul motiv pentru care Mircea Lucescu a revenit pe banca naţionalei României: "Am avut o revelaţie, am simţit că sunt…
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
BANCUL ZILEI. Două pițipoance: – Fato, azi am fost la medic să cer ceva pentru v*nturi!
Imagini cu Nelu Tătaru în timp ce primeşte mită de la pacienţi. FOTO
Imagini cu Nelu Tătaru în timp ce primeşte mită de la pacienţi. FOTO
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Descoperire neașteptată în spațiu! „Nu avem NIMIC asemănător în Sistemul Solar”
Marea iubire a lui Ion Ţiriac, apariţii răvăşitoare în Miami. Cum a devenit model la 54 de ani
Marea iubire a lui Ion Ţiriac, apariţii răvăşitoare în Miami. Cum a devenit model la 54 de ani
S-a retras din fotbal, dar Gigi Becali îl bântuie și acum! Povestea argentinianului e spumoasă! ”M-a ținut pe aeroport până la 4 dimineața!”
S-a retras din fotbal, dar Gigi Becali îl bântuie și acum! Povestea argentinianului e spumoasă! ”M-a ținut pe aeroport până…
S-a dat ordin în România. Devine interzis de astăzi, 11 Octombrie. A intrat în vigoare
S-a dat ordin în România. Devine interzis de astăzi, 11 Octombrie. A intrat în vigoare
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
După 14 ani de așteptare, primul Red Dead Redemption va fi lansat pe PC
Clasamentul mondial al cluburilor IFFHS: Echipa românească ce a intrat în top 100
Clasamentul mondial al cluburilor IFFHS: Echipa românească ce a intrat în top 100
Cel mai puternic Renault (300 CP) poate fi comandat în România. Rival pt. Hyundai Tucson și VW Tiguan
Cel mai puternic Renault (300 CP) poate fi comandat în România. Rival pt. Hyundai Tucson și VW Tiguan
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
Ce mesaj i-a transmis Ion Țiriac lui Rafael Nadal. Spaniolul și-a anunțat retragerea din tenis
×